FC Brașov a avut mari probleme cu atacanții în jocul de vineri de la Chiajna. Moutinho s-a „rupt” la încălzirea de dinaintea meciului, înlocuitorul Hadnagy a fost eliminat în minutul 44, iar Buga a părăsit terenul accidentat la începutul reprizei secunde. Astfel, „stegarii” s-au aflat în imposibilitatea de a mai amenința poarta într-un meci pe care până la urmă l-au pierdut, scor 2-1. Totuși, nici una dintre accidenări nu pune în pericol prezența în lot a celor doi în etapa a noua.
„Moutinho a suferit o contractură și cel târziu marți își va relua pregătirea normală. Lui Mugurel îi voi face mâine radiografie, dar se pare că are o leziune fibrilară, care îl va ține în afara terenului în jur de patru sau cinci zile. Având însă în vedere că vom juca abia luni cu Ceahlăul, consider că va fi apt să stea măcar pe bancă”, a declarat pentru ProSport, Gheorghe Popa, doctoral lui FC Brașov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER